de Petruţ Pârvescu
El le-a zis
BĂ
dacă se face colectivă eu plec pe şantier
că decât să muncesc pământul altora
mai bine slugă la stat.
Şi tata a plecat
TREIZECI DE ANI.
Venea la şase
luni
sau la un an o dată…
îl aşteptam doriţi zile întregi la poartă când se apropia sorocul…
că ne zicea câte unul care trecea pe uliţă:
(aşa într-o doară)
bă nu mai staţi ca proştii,
degeaba,
că tactu’ a murit demult!
CUM SĂ MOARĂ TATA
Dintr-un peisaj mereu inventat, de dincolo de margine de sat,
tata venea târziu încărcat cu de toate:
pâine, salam, haine, jucării şi bomboane.
stătea câteva zile şi iar pleca…
Dimineaţa
o maşină mare lungă cu prelată claxona îndelung.
Tata
dădea să ne pupe pe fiecare ŞASE…
Hai bă nea grigore… (striga plictisit şoferu’
camionului)
Hai bre că ne-apucă noaptea,
ce dracu’ !..
Poezia aceasta este scrisă de domnul Petruţ Pârvescu, ce mi-a fost profesor de istorie si cultură civică în clasa a VIII-a. Nu ştiu ce impact are asupra altora, dar pe mine m-a impresionat de prima dată când am citit-o şi încă mă trec fiori când o recitesc..
