Otravă

Nu pot să cred că privesc acelaşi chip a cărui lumină îmi descoperea odată zâmbetul… aceeaşi mână după a cărei mângâieri tânjeam… aceiaşi ochi ai căror privire o adoram învăluindu-mă…aceleaşi buze a căror atingere mă-nnebunea… acelaşi trup a cărui căldură apropiindu-se de mine mă topea…

Şi… eşti chiar tu, acelaşi.

Doar că… nu mai am chef să-ţi mai zâmbesc şi nu-ţi mai vreau mângâierea, pentru că m-ar schingiui. Aceiaşi ochi în care s-au scăldat nenumărate, prefer să mă ocolească. Nu vreau să-ţi mai apropii buzele şi trupul de mine. Atingerea ta m-ar otrăvi!