Închid ochii.
Tu eşti acolo. Nu zici nimic. Priveşti în gol, iar gândul ţi-este…undeva. Nu ştiu unde… De fapt, prefer să nu ştiu, nu vreau să ştiu.
Inspiri şi expiri la o secundă şi jumătate. La fiecare două minute tragi aer adânc în piept, apoi oftezi uşor- trei secunde. Uşor?! Poate acolo unde stai tu oftatul ţi-ESTE uşor. Răsuflarea ţi-a ajuns până aici, dar pe drum s-a transformat într-o furtună! Mă poartă până la tine, mă trânteşte-napoi, îmi îngheaţă sângele şi mă sugrumă! Vreau să mă ascund, sunt ridicolă în disperarea mea! Râvnesc la un pic de aer, dar tu îl împiedici să ajungă la mine, l-ai luat şi-l ţii să-l respiri doar tu! Rămâi cu privirea acolo, să nu o întorci! Aici e doar praf, nu vreau să mă vezi prin el. S-a ridicat, e peste tot, mi-a intrat în ochi, îi ţin mici. Nu am aer, nu e lumină!
Opreşte-te! Pleacă! DISPARI!
Deschid ochii.
Tu eşti tot acolo cu privirea în gol. Gândul ţi-este undeva… Respiri două minute… Oftezi- încă trei secunde!
Până când?!
