Tu nu

Nu mă mai privi! Ochii tăi nu sunt fermecători.

Indiscreţia lor ce-mi descoperă chiar şi cel mai demult uitat şi rătăcit gând, nu va găsi nicio urmă de pasiune.

Nu-mi mai zâmbi! Zâmbetul tău nu e fermecător.

Buzele-ţi timid conturate când se-ntind pe dinţii albi perfect rânduiţi nu sunt de-ajuns să mă facă să visez.

Nu-mi mai vorbi! Vocea ta nu e fermecătoare.

Timbrul ei îmi răsună-ntr-un ecou arsuzitor chiar şi-n şoaptă, dar nu-mi face nici măcar o coardă a sufletului să vibreze.

Sau poate… mint…

Priveşte-mă, zâmbeşte-mi, vorbeşte-mi!

Nu cumva mă pierd tremurândă într-un vis în care iubesc să mă priveşti, să-mi zâmbeşti, să-mi vorbeşti?

Sau poate…

Nu vreau să mă mai priveşti…

Pentru că ochii mei nu găsesc în ai tăi nici macar o urmă de pasiune.

Nu vreau să-mi mai zâmbeşti…

Pentru că zâmbetul cu care ţi-aş răspunde nu e capabil să te arunce într-o visare.

Nu vreau să-mi mai vorbeşti…

Pentru că vocea mea nu e destul de vibrantă pentru sufletul tău.

Sau poate…

Vreau să mă priveşti, dar simţind aceeaşi pasiune pentru mine.

Vreau să-mi zâmbeşti, dar visând cu mine.

Vreau să-mi vorbeşti, dar tremurând ca mine.